Marcăm astăzi 61 de ani de la apariția, la Londra, a primului număr din „Cartea Recordurilor – The Guinness Book of Records”. Lucrarea reunește cele mai importante performanțe ale oamenilor din lumea întreagă, fie că vorbim despre domenii în care recordurile chiar au însemnătate – sportul, muzica, literatura etc., sau, pur și simplu, despre întreceri bizare, bazate în primul rând pe inventivitatea autorilor – cel mai lung deget mijlociu din lume sau cea mai zgomotoasă motocicletă (nu știm dacă aceste două categorii de recorduri chiar există, dacă nu – iată o cale simplă de a începe măsurătoarea pentru două noi „best of”-uri).
Din 1955 încoace, Organizaţia „Guinness World Records” a devenit principala autoritate la nivel mondial ce atestă, verifică şi certifică recordurile mondiale stabilite într-un număr uriaş de domenii. Puţină lume ştie, însă, că această instituţie îşi datorează existenţa unei întâmplări inedite în care protagonistul principal era un ploier auriu (Pluvialis apricaria).
Legenda spune că, în 1951, pe când se afla la vânătoare, directorul fabricii de bere Guinness, Hugh Beaver, a intrat într-o dispută verbală cu niște amici legată de cea mai rapidă pasăre vânată din Europa. El susținea că aceasta este ploierul auriu, însă nu a reușit să demonstreze asta cu ajutorul niciunei enciclopedii sau lucrări științifice. De aici, ideea şefului Guinness de a edita o carte în care să se regăsească răspunsuri la întrebări de acest tip.
În august 1954, a apărut prima ediţie a „The Guinness Book of Records”, tipărită în 1.000 de exemplare ce au fost distribuite gratuit. După un an, pe 27 august 1955, „Cartea Recordurilor” era lansată în librării într-o ediţie de 197 de pagini. Spre surprinderea inițiatorilor, cartea a ajuns până la Crăciun să ocupe prima poziţie în clasamentul vânzărilor din Marea Britanie. „Era doar un instrument de marketing, nu mă aşteptam să producă bani”, a comentat Hugh Beaver.
Curiozități despre „Cartea Recordurilor Guinness”
De-a lungul timpului, Cartea Recordurilor a fost vândută în 120 de milioane de copii în peste 100 de ţări, stabilind ea însăşi un record pentru „cea mai bine vândută carte al cărei conţinut este protejat de drepturi de autor” (fiind depăşită în vânzările totale de Biblie, Coran şi de Micuţa Carte Roşie a lui Mao Zedong).
Anual, organizaţia Guinness World Records studiază aproximativ 50.000 de cereri de recunoaştere a unui nou record, iar în total organizaţia găzduieşte în baza sa de date aproximativ 40.000 de recorduri. Dintre acestea, anual sunt publicate în Cartea Recordurilor aproximativ 4.000 de recorduri.
Iată câteva dintre superlativele evidenţiate în Cartea Recordurilor 2016:
Cele mai lungi picioare măsoară 40, 1 cm (dreptul) și 39,6 cm (stângul) și aparțin unui venezuelean de 20 de ani, Jeison Orlando Rodriguez Hernandez.
Cei mai mulți dinți existenți în gura unui om sunt în număr de 37 (cu cinci mai mulți decât ar fi normal) și îi aparțin lui Vijay Kumar, din India.
Iar cea mai rapidă țestoasă este Bertie, care, la o competiție organizată în Marea Britanie, a atins viteza de… 0.28 m/s, bătând astfel un record stabilit în 1977!
Câteva recorduri stabilite de-a lungul istoriei de români:
Cleopatra Stratan deținea, la numai 5 ani, cinci recorduri mondiale: la 3 ani, ea susținea un concert de două ore cu 28 de melodii în fața unui public de peste 400 de persoane; a înregistrat un album vândut în 150.000 de exemplare; păpușa care o reprezintă și care-i poartă numele s-a vândut în numai trei zile în peste 5.000 de exemplare.
Geta Popescu este o tânără alpinistă care, la numai 11 ani, a doborât două recorduri omologate de „Cartea Recordurilor”: escaladarea a doi dintre cei mai înalți munți vulcanici ai lumii și cel mai tânăr alpinist care a escaladat muntele Ararat de 5.000 de metri și muntele Damavand de 5.671 de metri.
Crucea Caraiman a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan (Vf. Caraiman, 2.291 m). Monumentul Eroilor are o înălțime de 39,5 metri, este construit din profile de oțel și este montat pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 8 metri.
Nadia Comăneci deține recordul pentru cele mai multe note de 10 obținute la Jocurile Olimpice, Helmuth Duckadam, fostul portar al Stelei, este portarul care a apărat cele mai multe penaltiuri, iar „Luceafărul” lui Eminescu a fost recunoscut drept cel mai lung poem de dragoste din lume.
Cele mai ciudate recorduri din toate timpurile:
Este greu de întocmit un top cu cele mai ciudate idei de record mondial, însă, cu siguranță, o listă sănătoasă se poate face. Iată doar câteva dintre ele: cel mai tatuat om din lume, pielea cea mai elastică, persoana care şi-a scos ochii cel mai mult din orbite, cel mai greu obiect tras cu orbitele, sau cea mai puternică barbă din lume.
Demne de luat în seamă sunt și recordurile legate de cele mai multe electrocasnice aruncate într-un minut sau cele mai multe persoane care au încăput într-un Smart.
Mai mult, într-un top întocmit anul trecut, pe primul loc în ceea ce privește cele mai ciudate recorduri din istoria Guiness Book, se afla Michele Santelia – un italian care a scris nu mai puțin de 67 de cărți… cu cuvinte inversate. Mai exact, cuvinte scrise de la sfârşit la început.
La final, iată și câteva recorduri legate de cărți:
Cea mai mare carte din lume măsoară 5 m x 8.06 m, cântărește aproximativ 1.500 kg și are 429 de pagini. Este vorba despre This the Prophet Mohamed, o compilație de povestiri menite să-i lumineze pe cititorii islamiști, dar și să scoată la iveală influența pozitivă pe care această religie o are în lume.
Și dacă am aflat care este cea mai mare carte publicată, trebuie să aflăm și care este cea mai mică. Vă vine sau nu să credeți, toate poveștile polițiste scrise de Agatha Christie – 12 romane și 20 de povestiri – au fost compilate și publicate într-o carte care măsoară nu mai puțin de… 322 mm grosime. Cartea are puțin peste 4.000 de pagini și măsoară aproximativ 8 kg. Conține 68 de crime comise, dintre care 43 elucidate; 68 de secrete și minciuni; 22 false acuzații; 12 otrăviri; 6 strangulări; 2 înnecări; 143 de cești de ceai băute.
Cea mai vândută carte din lume a fost și se pare că rămâne Biblia. Dacă între 1815 și 1975 erau publicate peste 2.5 miliarde de copii, estimările recente arată că în zilele noastre văd lumina tiparului peste 5 miliarde. Mai mult decât atât, Biblia a fost tradusă în 349 de limbi. Așa că nu e de mirare că aceeași carte se află și printre cele mai furate cărți din librării. Ea a fost surclasată de-a lungul istoriei de o singură publicație: The Guinness Book of Records!