Pentru că azi este marcată Ziua Mondială a Scriitorilor, ne-am gândit să întocmim o listă cu cei mai buni autori
Nu întâmplător discutăm astăzi despre această metodă, care în ultimii ani câștigă din ce în ce mai mult credit în
Supranumită „Regina incontestabilă a romanului polițist”, aniversata zilei dezvăluia la un moment dat că subiectele pentru romanele sale îi veneau
Marcăm astăzi 61 de ani de la apariția, la Londra, a primului număr din „Cartea Recordurilor – The Guinness Book
Sursă foto: www.twitter.com Dacă aruncăm o privire peste calendarul zilei, aflăm că într-o zi de 23 iulie, în 1836, poetul
Fragilistic a împlinit ieri doi ani de existență, sub această denumire, la Târgoviște. Nouă angajate în cele două librării, șase
Sursă foto: www.telegraph.co.uk La 23 aprilie 1564 se năștea William Shakespeare. Sau cel puțin așa se crede. Există dovezi scrise