Se știe că lectura e esențială în dezvoltarea celor mici și că e important să fie exersată constant. Și cum gusturile se cultivă din fragedă pruncie, am considerat că este necesar un sondaj printre părinții „mai mici” sau „mai mari”, pentru a afla ce le citim copiilor în funcție de vârstă.
- Am stabilit, astfel, că o lectură obligatorie și potrivită pentru cea mai mare perioadă a copilăriei este „Marea carte despre cultură generală”, o poveste ilustrată a tot ceea ce ne înconjoară, ușor de înțeles de cei mici și extrem de utilă în primii ani de școală;
- O serie esențială în educația celor mici o reprezintă „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”, de Nikolai Nosov;
- Aventurile lui Bobiță și ale Buburuzei („Bobiță și Buburuza”, „Crăciunul cu Bobiță și Buburuza”, Bobiță și Buburuza la grădiniță”) create de Bartos Erika se potrivesc, de asemenea, copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani;
- Povești de Frații Grimm;
- „Jack și vrejul de fasole”;
- „Rățușca cea urâtă”;
- „Cei trei purceluși”;
- „Pisicile Aristocrate”;
- O poveste fantastică, după care s-a făcut și un film ideal pentru cei mici: „Poveste fără sfârșit”, de Michael Ende;
- „Micul Prinț”, varianta ilustrată – Antoine de Saint Exupery.
- „Micul prinţ”, de Antoine de Saint-Exupery – varianta neilustrată, penru copii mai mari și, uneori, pentru adulți;
- Pentru adolescenți: „Jurnalul unui puşti”, de Jeff Kinney;
- Și tot pentru categoria de vârstă 12-16 ani, fete de data aceasta: „Însemnările unei puştoaice”, de Rachel Renee Russell;
- „Colecţia Muzzy” – 30 de volume care îi ajută pe cei mici să descopere tainele limbilor străine: engleză, spaniolă, franceză, germană și italiană;
- „Tom Sawyer”, Mark Twain;
- „Cartea Junglei”, Rudyard Kipling;
- „Alice în Țara Minunilor”, Lewis Carroll;
- „Harry Potter”, J.K. Rowling;
- „Povești Nemuritoare” – ne-am bucurat să descoperim că poveștile românești mai sunt prețuite și că părinții încearcă să le dea mai departe copiilor lor;
- Și, că tot suntem la capitolul scrieri românești, nu putem încheia acest top fără cartea care ne-a marcat multora dintre noi adolescența – lectură de dat mai departe liceenilor din orice vreme sau vremuri: „Corigent la limba română”, Ion Minulescu.