Magia cărţilor bazate pe fapte reale: Cele mai bune lecturi non-ficțiune

Realitatea este, de multe ori, mai spectaculoasă decât ficţiunea

Un articol de Iulia Mihaela Tîlvan

Nimic nu se compară cu senzaţia pe care o oferă citirea unei cărţi incredibile şi descoperirea că acea carte se bazează pe o poveste reală de viaţă, inspirată  din ceva ce s-a întâmplat cu adevărat cândva, cuiva. Biografii impresionante, relatări realistice, inspiraţie şi motivaţie pentru cititor, sentimentul de identificare cu trăirile scriitorului – aceasta este magia cărţilor de nonficţiune.

Din fericire, lumea librăriilor deţine o colecţie veritabilă de cărţi scrise pe baza unor evenimente reale. Aşezate pe rafturi, întâmplări adevărate, sub semnătură anonimă, câteodată, ca suflete „puse pe tavă”. Sunt cărţi care expun viaţa în toata complexitatea şi simplitatea ei, cărţi care transcriu experienţe nemaiîntâlnite, iar puterea lor constă în faptul că sunt personale, intime, palpabile, lizibile, originale şi dezvăluie secrete. Oameni obişnuiţi ce trăiesc evenimente extraordinare.

Cărţile bazate pe fapte reale – cărţi despre oameni, despre condiţia umană

Poveştile adevărate de viaţă, scrise într-o manieră romanţată, descriu istoria lumii şi oferă o perspectivă mult mai clară asupra acesteia, mult mai uşor de înţeles. Jurnale de călătorie, scrisori pe timp de pace şi războaie, memorii din copilărie sau din captivitate, poveşti de iubire în vremuri şi contexte potrivnice – subiecte ale unor cărţi care au scris istorie/istoria.

Iată o listă cu cele mai bune cărţi de non-ficţiune care au marcat istoria civilizaţiei din timpuri vechi şi până în zilele noastre:

Celebrul manual „Arta războiului” (circa 500 î.Hr.), întocmit de Sun Tzu, general în armata chineză. Tratatul „Principele” (1532), dedicat lui Lorenzo de Medici de către diplomatul şi filosoful florentin Niccolò Machiavelli, se numără printre cele mai influente scrieri politice din lume, alături de „Leviatan” (1651), de Thomas Hobbes, „Drepturile omului” (1791), de Thomas Paine, şi sau „Revendicarea drepturilor femeii” (1792), de Mary Wollstonecraft.  Se alatură acestor scrieri impresionante şi „Manifestul comunist” (1848) al lui Karl Marx şi Friedrich Engels.

Printre scrierile memorialistice care de-a lungul timpului au trecut cu brio toate probele longevităţii se află „Confesiunile” (1782) lui Jean-Jacques Rousseau şi  „Povestea vieţii lui Frederick Douglass, sclav american” (1845), de Frederick Douglass.

Acestora li se adaugă scrieri ca  „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii” (1922), de T.E. Douglass, sau „Povestea experienţelor mele cu adevărul” (1927), de Mahatma Ghandi, una dintre cele aproximativ 100 de cărţi publicate de cunoscutul militant indian. Lista cuprinde şi alte titluri populare, două dintre ele fiind „Omagiul Cataloniei” (1938),  volumul scriitorului britanic George Orwell, şi celebrul jurnal al Annei Frank, publicat în 1947, după război, de tatăl adolescentei evreice, autoare a unei confesiuni cutremurătoare despre Holocaust.

Încă se scriu cărți bazate pe biografii și pe fapte reale

Printre cele mai bune cărţi non-ficţiune din ultimii ani se numără „În sălbăticie” (1996), de Jon Krakauer, „De
neînvins” (2010) , de Laura Hillenbrand, o poveste despre supravieţuire, rezistenţă şi resemnare, mult iubita şi ecranizata carte a lui Elizabeth Gilbert „Mănâncă, roagă-te, iubeşte” (2006), cartea adolescentei câştigătoare a premiului Nobel pentru Pace, Malala Yousafzai – „Eu sunt Malala” (2012), cartea cu un impact emoţional puternic „Marţi cu Morrie” (1997), „Cenuşa Angelei” (1996), de Frank McCourt, memoriile unei copilării irlandeze şi surprinzătoarea carte „Steve Jobbs” (2011), de Walter Isaacson, despre un simbol al lumii computerizate.

Dintre cele mai apreciate cărţi non-ficţiune scrise de autori români se remarcă, în primul rând, cărţile scrise de Neagu Djuvara „Amintiri din pribegie”, „Trecutul este viu”, dar și lucrările lui Octavian Paler „Apărarea lui Galilei”, „Drumuri prin memorie”, jurnalele lui Gabriel Liiceanu, dar şi recentele cărţi biografice ale Oanei Pellea, ale lui Dan Puric sau ale altor personalităţi contemporane.

Lectură plăcută! Fiecare are o poveste de spus, de scris, de citit!